Premierul slovac, Robert Fico, anunţă că-l „iartă” pe bărbatul care a încercat să-l omoare și vrea să se întoarcă la muncă în iunie

Premierul slovac, Robert Fico, anunţă că-l „iartă” pe bărbatul care a încercat să-l omoare și vrea să se întoarcă la muncă în iunie
Sursa foto: Facebook

Premierul slovac Robert Fico a vorbit pentru prima oară după ce a fost împuşcat cu mai multe gloanţe trase de aproape. El declară că îl iartă pe atacator şi anunţă că este pregătit să-şi reia funcţia de la sfârşitul lui iunie.

Fico își acuză opozanții că au creat un mediu al urii

„Nu mă încearcă nicio ură faţă de necunoscutul care m-a împuşcat”, a declarat el, cu un aer calm. „Îl iert şi îl las să se gândească la ceea ce a făcut şi de ce a făcut-o, în propriul său cap”, a continuat premierul slovac.

Robert Fico îşi acuză opozanţii politici de crearea unei atmosfere a „urii” care l-a inspirat, în opinia sa, pe bărbatul acuzat că a încercat să-l asasineze.

„Nu a fost un atentat comis de un nebun”, a declarat el. Potrivit lui Robert Fico, agresorul său „era doar mesagerul răului şi urii politice pe care opoziţia frustrată şi fără succes din punct de vedere politic a dezvoltat-o în Slovacia”.

„Dacă totul decurge cum s-a prevăzut, voi putea să reiau treptat munca între iunie şi iulie”, a precizat Robert Fico.
Un bărbat l-a împușcat pe Fico cu patru gloanțe trase de la mică distanță.

Incidentul a avut loc pe 15 mai în orașul Handlova. Robert Fico, în vârstă de 59 de ani, a fost în stare gravă și a avut nevoie de o operație de cinci ore și încă una două zile mai târziu.
Atacatorul a fost reținut la fața locului și ulterior a fost acuzat de tentativă de omor cu premeditare.

Ultima oră
20:51 - Ana Bărbosu riscă suspendarea pentru încălcarea regulamentului anti-doping. Gimnasta va fi apărată de avocatul Simonei Halep
20:34 - După aproape 12 ore de la anunțul INS, că România a intrat în recesiune tehnică, Nicușor Dan explică situația economică: „Nu e ceva ce descoperim acum”
20:12 - Lucrările la Secțiunea 4 a Autostrăzii Sibiu–Pitești se apropie de final. Când va fi deschis traficul prin tunelurile Alina și Daniela (FOTO)
20:05 - Daniel Băluță, după criticile lui Bolojan privind proiectele din Capitală: „Vă rog să mă scuzați pentru că mi-am permis să lucrez la Planșeul Unirii, să construiesc stații de metrou, spitale, stații de pompieri, școli”
19:35 - Tăierea tichetelor de masă, motiv de revoltă pentru minerii din CE Oltenia: „Ne-ai umblat la buzunar, frate, te-am ars. Ne-am săturat să fim mințiți”
19:35 - Profesorii pregătesc proteste în plină perioadă de simulări naționale. Ce nemulțumiri au cadrele didactice
18:59 - Domeniile în care vor avea loc concedieri și restructurări, în următorii doi ani. Anunțul făcut de ministrul Economiei
18:59 - Robert F. Kennedy Jr., secretarul american al Sănătății, recunoaște că trăgea pe nas cocaină de pe capace de toaletă (VIDEO)
18:35 - Ilie Bolojan clarifică sprijinul pentru Ucraina: Cât a plătit România, de fapt, anul trecut: „Trebuie să discutăm foarte deschis niște lucruri”
18:15 - Amenzi de peste un milion de lei în saloanele de înfrumusețare, după controale ANPC. Ce nereguli grave au descoperit inspectorii (FOTO)