Preşedintele Armeniei s-a infectat cu COVID-19 şi se află în carantină la Londra

Preşedintele Armeniei s-a infectat cu COVID-19 şi se află în carantină la Londra
sursa foto: wikipedia

Preşedintele Armeniei, Armen Sarkissian, s-a infectat cu COVID-19 şi se află în carantină la Londra, au declarat marţi colaboratori ai săi.

Sarkissian (67 de ani) a avut simptome caracteristice noului coronavirus. Un test a dat rezultate pozitive, a indicat într-un comunicat biroul preşedinţiei armene, care precizează că şeful statului s-a deplasat la Londra pentru a ‘petrece Anul Nou cu familia şi nepoţii săi’ şi pentru a fi operat la un picior.

‘Preşedintele se află în izolare şi va continua temporar să-şi exercite atribuţiile de la distanţă’, a adăugat preşedinţia de la Erevan.

Funcţia de preşedinte în Armenia este mai ales onorifică, principalele pârghii ale puterii revenind premierului. Şeful guvernului armean, Nikol Pashinyan a fost şi el infectat în iunie, împreună cu familia sa.