Prețul cafelei robusta atinge cel mai înalt nivel din ultimii 15 ani: „Peste tot stocurile sunt foarte mici”

Prețul cafelei robusta atinge cel mai înalt nivel din ultimii 15 ani: „Peste tot stocurile sunt foarte mici
Foto: Pixabay

Vineri, cotația cafelei Robusta a atins un nivel record, determinând cumpărătorii din întreaga lume să plătească mai mult pentru o ceașcă de cafea, de obicei mai ieftină decât soiul Arabica.

El Niño afectează cafeaua la Bursa Londrei

Joi, Administrația Națională Oceanică și Atmosferică din SUA (NOAA) a făcut un anunț important referitor la fenomenul meteorologic El Niño. Potrivit acestei instituții, El Niño a început oficial și se preconizează că se va intensifica treptat” în lunile următoare. Acest fenomen este adesea asociat cu creșterea temperaturilor la nivel global.

El Niño este un fenomen caracterizat prin temperaturi de suprafață mai ridicate decât cele normale în Oceanul Pacific ecuatorial și poate avea consecințe asupra întregii planete. Potrivit declarațiilor climatologului Michelle L’Heureux de la NOAA, acest fenomen ar putea duce la înregistrarea unor noi recorduri de temperatură în anumite regiuni, scrie newsweek.

Vineri, la Bursa de la Londra, prețurile futures pentru cafeaua robusta au înregistrat un avans semnificativ, atingând nivelul de 2.790 de dolari pe tonă. Aceasta reprezintă cea mai înaltă valoare înregistrată de la lansarea acestui contract acum 15 ani.

Situația stocurilor de cafea și impactul asupra prețurilor

Diferența de preț dintre cafeaua livrată în luna septembrie și contractul pentru luna noiembrie a atins un nivel record de 91 de dolari pe tonă la ICE Futures Europe, reprezentând cea mai mare diferență înregistrată până în prezent.

Deși mulți iubitori de cafea preferă soiul arabica, considerat de calitate superioară, soiul robusta este în general mai accesibil ca preț, datorită faptului că arborele de cafea care produce acest soi este mai rezistent și necesită mai puțină îngrijire, facilitând astfel producția în cantități mari. Soiul robusta este utilizat frecvent în cafeaua instant, espresso și cafeaua măcinată vândută în supermarketuri, produse care au cunoscut o cerere ridicată pe măsură ce consumatorii cu un buget mai restrâns caută alternative mai accesibile.

Producția de cafea robusta din Vietnam atinge cel mai scăzut nivel din ultimii patru ani

Peste tot stocurile sunt foarte mici”, susţine Kona Haque, director de cercetare la firma de consultanţă ED&F Man. În condiţiile în care recoltatul cafelei a început deja în Brazilia, piaţa împinge preţurile la un nivel care îi va stimula pe brazilieni să exporte mai multe boabe cafea conilon (-robusta-nr.)”, adaugă Kona Haque.

Cultivatorii de cafea se confruntă cu dificultăți în a ține pasul cu creșterea cererii pentru cafeaua robusta. Prețurile ridicate la îngrășăminte și seceta combinată au dus la o scădere a producției. Această situație creează condițiile necesare pentru ca piața globală a cafelei să înregistreze al treilea sezon consecutiv de deficit în perioada 2023-2024.

Potrivit analiștilor, în acest an se preconizează că Vietnamul, cel mai mare cultivator mondial de cafea robusta, va înregistra cea mai mică recoltă din ultimii patru ani.

Recolta din Brazilia, al doilea mare producător de cafea robusta, se așteaptă să scadă cu 5%, în timp ce recolta din Indonezia este prognozată să înregistreze o reducere de 20% din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.