Athos Salomé, supranumit „Nostradamus al zilelor noastre”, care a prezis pandemia de Covid-19 și moartea Reginei Elisabeta a II-a, vine acum cu un avertisment îngrozitor. Potrivit acestuia, invazia Rusiei în Ucraina este punctul de pornire pentru cel de-al Treilea Război Mondial.
Profetul din zilele noastre susține că Dumnezeu i-a dat puterea de a vedea în viitor și că profețiile sale au fost testate științific, iar darurile lui ar putea salva lumea dacă oamenii l-ar asculta.
Athos Salomé din Divinópolis, Brazilia a transmis într-o altă predicție ciudată legată de cel mai bogat om de pe planetă, că roboții vor prelua anumite munci ale oamenilor, înainte ca miliardarul să anunțe lansarea umanoizilor „Optimus”, notează click.ro.
De asemenea, „Nostradamus al zilelor noastre” vine cu cea mai înfricoșătoare profeție, conform căreia cel de-al Treilea Război Mondial a început deja. Bărbatul transmite că urmează ca planeta să se confrunte cu un război nuclear.
„Nu mă consider un ghicitor. Știința a început să demonstreze că abilitățile mele sunt reale, acum câteva luni lista mea de predicții și cu mine am trecut prin analize tehnice și nu s-a dovedit că ar exista înșelătorii”, a explicat Athos, respingând acuzațiile că ar fi doar un șarlatan.
„La 12 ani mi-am dat seama că sunt diferit de ceilalți oameni, cu mai multă înclinație spre a simți, a auzi și a vorbi despre evenimente asupra cărora nu aveam niciun control. Uneori m-am îndoit de mine, pentru că spuneam lucruri improbabile, dar care s-au adeverit la scurt timp”, a adăugat bărbatul.
Profetul este convins că „darul său vine de la Dumnezeu, dar și că moștenirea lui țigănească a avut un rol”: „Cred că am fost ales să ajut oamenii acestei lumi. Am un dar profetic, știu să înțeleg oamenii și ce caută ei”.
În anul 2012, Athos Salomé a prezis o pandemie globală pentru anul 2020 și cu 44 de zile înainte ca liderul de la Kremlin să trimită tancuri în Ucraina, a anunțat că un război este inevitabil, potrivit edinburghlive.co.uk.
Se pare că în previziunile sale pentru 2022 scrise pe 28 martie 2021, Athos a spus că va avea loc o „prăbușire fatală a unor tribune”, care a avut loc în iulie la o luptă cu tauri din Tolima, Columbia, unde șase persoane au fost ucise.
„Pe lista mea scria și că regina Elisabeta a II-a va muri și că în 2022 va începe Al Treilea Război Mondial. A fost confirmat după invadarea Ucrainei de către Rusia”, a mai spus Athos.