Prinţul Harry şi coechipierii săi au ajuns la Polul Sud

Prinţul Harry şi coechipierii săi au ajuns la Polul Sud

Prinţul Harry al Marii Britanii şi soldaţii răniţi alături de care participă la o expediţie umanitară au ajuns, vineri, la Polul Sud.

Aceștia au parcurs peste 320 de kilometri în Antarctica, în mai bine de 3 săptămâni, spun organizatorii, potrivit AFP.

Grupu, care cuprinde 12 soldați răniți în conflictele din Afganistan și Irak, proveniți din Regatul Unit, SUA, Canada și Australia, a ajuns la Polul Sud în jurul orelor
12:00 GMT.

Printre participanţi se numără Maj Kate Philp, de 34 de ani, care şi-a pierdut piciorul stâng în urma unei explozii în 2008, căpitanul Guy Disney, de 31 de ani, care şi-a pierdut piciorul drept într-un atac în 2009, căpitanul Ibrar Ali, de 36 de ani, care şi-a pierdut braţul drept în urma exploziei unei bombe în 2007.

Expediţia fusese concepută iniţial ca o cursă între trei echipe – Regatul Unit, SUA şi Commonwealth – însă competiţia a fost abandonată din cauza stării de oboseală a unora dintre participanţi, în contextul dificultăţilor de pe teren.

Echipele au decis totuşi să-şi continue drumul până la Pol, trăgând sănii încărcate cu 70 de kilograme şi avansând câte 14 până la 19 kilometri pe zi, înfruntând temperaturi de -35 grade Celsius şi viteze ale vântului de aproape 80 de kilometri pe oră.

Prinţul Harry, în vârstă de 29 de ani, pilot de elicopter Apache, care a servit în Afganistan, a participat în 2011 la o expediţie spre Polul Nord, însă a trebuit să o întrerupă pentru a asista la căsătoria fratelui său, prinţul William, cu Kate Middleton.