Familia care deţine magazinele Decathlon, Auchan și Leroy Merlin este anchetată de autorităţi pentru fraudă fiscală. Miliardarii francezi sunt suspectaţi că au încercat să evite plata taxelor din Hexagon prin înfiinţarea unor societăţi intermediare în Belgia, Olanda şi Luxemburg.
Familia Mulliez, patronii francezi ai lanţurilor de magazine Decathlon, Auchan și Leroy Merlin, sunt anchetaţi de autorităţile din Franţa, Belgia şi Luxemburg. În baza unui mandat internaţional, procurorii antifraudă au demarat percheziţii în reşedinţele familiei din cele trei ţări, pentru a descoperi probe incriminatorii pentru suspiciunea de fraudă şi spălare de bani. Miliardarii francezi sunt suspectaţi de autorităţi că s-ar fi folosit de companii intermediare pentru a scăpa de plătirea unor taxe importante către stat. Investigaţiile sunt la început şi dacă acuzaţiile se vor dovezi fondate, va fi pentru prima oară când familia Mulliez încalcă legea.
Creat în Franţa în 1961, consorţiul Auchan cuprinde în prezent peste 50 de societăţi. Are o jumătate de milion de angajaţi, o cifră de afaceri de 80 de miliarde de euro şi este deţinut de 650 de membri ai familiei Mulliez, toţi milionari în euro.
Auchan România a deschis primul hipermarket în noiembrie 2006, în București. În prezent, Auchan România are în portofoliu 33 de hipermarketuri și o cifră de afaceri de 1 miliard de euro, ocupând locul trei în piață. Decathlon a intrat pe piaţa de la noi din ţară în 2009, când a deschis magazinul din cartierul Militari, din Capitală. În prezent, compania are o rețea de 17 magazine în România, dintre care patru sunt în București. Cifra de afaceri a retailerului de echipamente sportive în România a ajuns anul trecut la circa 500 milioane lei , în creștere cu 60% față de 2014. Retailerul de bricolaj Leroy Merlin este prezent pe piața românească din 2011, atunci când a deschis primul magazin în Chitila. În 2014, Leroy Merlin a preluat 15 magazine din România ale rețelei bauMax. În prezent, retailerul are 11 magazine pe piața locală.