Proteste masive în Franța față de reforma pensiilor: Ministerul de Interne anunță peste 1,12 milioane de manifestanți, sindicatele spun că au fost 2 milioane (VIDEO)

Proteste masive în Franța față de reforma pensiilor: Ministerul de Interne anunță peste 1,12 milioane de manifestanți, sindicatele spun că au fost 2 milioane (VIDEO)
Proteste în Franța față de creșterea vârstei de pensionare cu 2 ani. Foto: Hepta - Abaca Press / AA/ABACA

Circa 1,12 milioane de francezi au protestat, joi, față de un proiect al guvernului de reformare a sistemului de pensii care prevede, printre altele, creșterea vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani până în 2030. Cifra a fost anunțată de Ministerul de Interne de la Paris. De partea cealaltă, sindicaliștii spun că numărul manifestanților s-a ridicat la două milioane.

Schimbările legislative care i-au supărat pe francezi

Textul proiectului de lege va fi prezentat pe 23 ianuarie în guvern și apoi înaintat parlamentului spre dezbatare și vot.

Printre altele, reforma prevede creșterea vârstei de pensionare de la 62 și 64 de ani până în 2030 și majorarea perioadei de cotizare pentru o pensie completă de la 41 la 43 de ani, informează AFP.

Proiectul mai include eliminarea pensiilor speciale.

Premierul Elisabeth Borne a declarat că acesta este un proiect care „aduce progres social în țară”, în vreme ce președintele Emmanuel Macron a spus că e o reformă „corectă și responsabilă”. Totodată, Macron a ținut să amintească faptul că reforma pensiilor a fost inclusă în programul electoral pentru care a fost reales anul trecut.

Cel puțin 1,12 milioane de francezi au protestat față de proiectul de reformă a pensiilor

Numai că pe mulți acest proiect de reformă i-a enervat. Potrivit datelor Ministerului de Interne, au protestat 1,12 milioane de francezi, din care 80.000 în Paris.

Philippe Martinez, secretar general al confederației CGT, în schimb, a estimat la 2 milioane numărul manifestanților, cu circa 200 de puncte de protest în toată țara.

În general, protestele au fost pașnice, dar au existat și câteva ciocniri şi distrugeri în Paris, Lyon şi Rennes.

În paralel au avut loc și mai multe greve, fiind afectat mai ales transportul feroviar, transportul public în regiunea pariziană, activitatea în școli și în rafinăriile de petrol.