Preşedintele rus Vladimir Putin ar „beneficia” de pe urma unei posibile retrageri a Statelor Unite din negocierile de pace, în ceea ce privește războiul din Ucraina, spune liderul ucrainean, Volodimir Zelenski.
„Este esenţial pentru noi toţi ca Statele Unite să nu se distanţeze de negocieri şi de căutarea păcii pentru că singurul care ar beneficia de aceasta ar fi Putin”, a declarat Zelenski pe reţelele de socializare după o convobire telefonică între Vladimir Putin şi Donald Trump, conform Agerpres, citat de Observator.
Noi sancţiuni ale SUA impuse Rusiei ar fi „decisive” în ceea ce priveşte capacitatea acesteia de a continua invadarea Ucrainei, a mai spus Zelenski.
De asemenea, el a menționat că este nevoie de o „muncă grea” pentru a convinge Washingtonul într-un moment în care Donald Trump doreşte să normalizeze relaţiile dintre SUA şi Rusia.
Preşedintele american Donald Trump i-a sunat, luni, separat pe omologii săi ucrainean şi rus, Volodimir Zelenski, respectiv Vladimir Putin. El a încercat să găsească o soluție pentru rezolvarea conflictului din Ucraina, notează EFE, scrie sursa menționată.
Reprezentanţii ucraineni şi ruşi s-au întâlnit vineri în Turcia. Singurul aspect la care au căzut de comun acord a fost schimbul a 1.000 de prizonieri de război de fiecare parte şi promisiunea de a face schimb de liste cu condiţii pentru o încetare a focului.