Duminică, premierul rus Vladimir Putin și-a anunțat candidatura pentru alegerile prezidențiale de anul viitor în fluierăturile a mii de ruși prezenți într-o arenă sportivă, relatează The Guardian. Anunțul a fost făcut după un meci de lupte desfășurat la complexului Olimpiisk.
După meci, Putin, un binecunoscut fan al luptelor, s-a urcat în ring pentru a-l felicita pe luptătorul rus Fiodor Emelianenko, învingător în meciul cu americanul Jeff Monson.
Peste 22.000 de fani au început să fluiere imediat ce premierul rus s-a urcat în ring. Imaginile au fost surprinse și transmise live de o televiziune națională rusă.
Conducerea complexului sportiv a încercat să convingă presa că nemulțumirea publicului nu l-ar fi avut drept țintă pe premier, ci pe luptătorul american, condus spre ieăire exact în momentul în care Putin era în ring.
Purtătorul de cuvând al Federației Profesionale de Box din Rusia, Andrei Bazdrev, a povestit la un post de radio local că Vladmir Putin a părut șocat de reacția publicului, dar că și-a revenit destul de repede.
Ulterior, din înregistrări au fost eliminate scenele care afectau imaginea premierului, iar fondul sonor a fost închis. Unele publicații au ignorat incidentul, menționând doar că Putin l-a felicitat pe învingator. Postul de radio Eho Moskvy precizeaza că este pentru prima dată în cariera politică a lui Putin cand i se întamplă așa ceva.
Popularitatea premierului, care intenționează să revina în martie la Kremlin, a înregistrat o continuă scadere în ultimele luni.