RAPORT MCV pentru BULGARIA: Comisia Europeană consideră că vecinii României şi-au îndeplinit angajamentele din momentul aderării la UE

RAPORT MCV pentru BULGARIA: Comisia Europeană consideră că vecinii României şi-au îndeplinit angajamentele din momentul aderării la UE

Dacă România este aspru criticată de Comisia Europeană în Raportul MCV, liderii de la Bruxelles sunt mult mai indulgenți cu vecinii bulgari.

Aceștia spun că Bulgaria a făcut progrese privind reforma judiciară, combaterea corupţiei şi a criminalităţii organizate în cadrul MCV.

De asemenea, comisia Europeană precizează că lideriid e la Sofia au implementat mai multe dintre cele 17 recomandări stabilite în ianuarie 2017 și alte câteva sunt foarte aproape de a fi puse în aplicare, scrie Hotnews.

Astfel, progresele în cadrul MCV sunt suficiente pentru a considera că Bulgaria şi-a îndeplinit angajamentele din momentul aderării la UE.

Comisia precizează că va continua să monitorizeze și să urmărească progresul îndeaproape și va face o evaluare ulterioară a acestuia înainte de finalul mandatului Comisiei.

Raportul MCV pe justiție pentru România poate fi consultat AICI.Preocupare majoră privind evoluțiile din primele luni ale lui 2019. România rămâne sub supraveghere pentru că nu a pus în aplicare recomandările Comisiei Europene.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`