Se anunță război comercial TOTAL între SUA și China! Economia mondială, în PERICOL

Se anunță război comercial TOTAL între SUA și China! Economia mondială, în PERICOL

Teamaunui război comercial care ar putea fi declanșat între SUA și China cauzează pierderi considerabile pe piețele de capitalamericane și asiatice. În acest sens, Wall-Street a pierdut joi aproape 3% , în vreme ce Hong Kong, Shanghai și Tokyo, scădeau, la rândul lorcu peste 3%, vineri în deschidere, scrie AFP.

Aceste evoluții au loc în contextul în care președintele american a adresat joi un avertisment Chinei, cu privire la „practicile neloiale” ale gigantului asiatic și a semnat „un memorandum care vizează agresiunea economică a Chinei”.

Donald Trump a vorbit despre măsuri punitive luate împotriva importurilor din China, în valoare de până la „60 de miliarde de dolari”, pentru a terminaceea ce el pretinde a fi furtul proprietății intelectuale americane de către chinezi.

La rândul lor, oficialii chinezi au declarat că sunt pregătiți pentru un eventual război comercial.

„În cazul în care un război comercial ar fi lansat de către Statele Unite, China ar lupta până la capăt și prin orice mijloace ar fi necesare pentru a-și apară interesele sale legitime”, au declarat joi seară oficiali ai Ambasadei Chinei din Washington.

Imediat, China a anunțat că are o lista cu 128 de produse cărora le va aplică tarife de 15% sau 25% în cazul unui eșec al negocierilor cu Washingtonul.

În acest context Investitorii se îndreaptăspre piețele de obligațiuni considerate mai sigure.

Ultima oră
00:13 - CDC avertizează: Varianta Delta a coronavirusului este mai contagioasă decât varicela şi poate provoca forme mai grave de boală
00:05 - Italia: Guvernul intenționează să plafoneze prețul la testele pentru COVID-19
23:43 - Paul Stănescu (PSD): Politica durerii în cot este deviza useristă exprimată perfect de Ovidiu Vizante, directorul CFR. Dacă USR-ului i-ar fi păsat de pasagerii blocați în tren, Vizante era acum acasă
23:40 - Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost reconectată vineri seara la Sistemul Energetic Național
23:15 - Valeriu Gheorghiță: Ne așteptăm ca în următoarele săptămâni varianta Delta să devină dominantă. Avem deja focare la nivel de comunitate
23:12 - Alexandru Rafila: Problema noastră majoră – noi avem doar jumătate din numărul cetățenilor vaccinați față de restul țărilor UE. Dacă vor fi îmbolnăviri, ele vor fi în mod evident mai grave (VIDEO)
23:04 - Alexandru Rafila, despre al patrulea val al pandemiei: „Evident, și noi o să fim afectați. Dacă discutăm despre persoane vulnerabile care nu s-au vaccinat, s-ar putea să avem probleme” 
22:48 - Raluca Turcan: Pentru prima dată, anul acesta avem mai mulți copii născuți din părinți români în străinătate decât în România, ceea ce pentru noi este dramatic
22:39 - Detașamentul Sky Guardians al României a luminat cerul deasupra zonei de antrenament Bemowo Piskie din Polonia
22:19 - Alin Stoica, prefectul Capitalei: La medici și profesori ar putea exista cel puțin o recomandare fermă de vaccinare; se poartă discuții la nivel guvernamental. Susțin restricțiile pentru cei nevaccinați (VIDEO)