Relații turco-europene din ce în ce mai tensionate: Berlinul se opune aderării Turciei la Uniunea Vamală a UE

Relații turco-europene din ce în ce mai tensionate: Berlinul se opune aderării Turciei la Uniunea Vamală a UE
Foto: monitorulexpres.ro

Guvernul Germaniei dorește suspendarea lucrărilor de pregătire a negocierilor cu Turcia în privința aderării la Uniunea Vamală a UE, deoarece ar însemna transmiterea unui "semnal greșit", potrivit Reuters, citat de Mediafax.

Un proiect de document a fost realizat deja de guvernul de la Berlin, în care se menționează un număr de măsuri ce ar trebui implementate la nivel european privind impunerea de presiuni financiare asupra Turciei pentru respectarea statului de drept.

Germania se așteaptă ca UE să sisteze semnificativ finanțarea Turciei în cadrul Instrumentul pentru Asistența de Preaderare (IAP).

Statul german a mai anunțat posibilitatea suspendării plăților de ajutor din partea Uniunii Europene pentru Turcia după ce a șase activiști pentru drepturile omului au fost arestați de statul lui Erdogan.

Tags: