Externe
Reprezentanții Fondului Monetar Internațional evaluează, împreună cu oficiali ai Uniunii Europene, progresele înregistrate de statul grec în impliemntarea reformelor convenite în schimbul acordării celui de-al treilea credit, a spus, joi, Gerry Rice, purtătorul de cuvânt al FMI.
”Lucrăm cu partenerii europeni la evaluarea progreselor politicilor implementate conform programului Mecanismului European de Stabilitate (ESM), analizăm implementarea reformelor și necesitățile de finanțare”, a declarat Rice, potrivit Agerpres.
ESM va contribui cu o sumă cuprinsă între 40 și 50 de miliarde de euro la cel de-al treilea împrumut pe trei ani acordat elenilor, în valoare de 86 de miliarde de euro.