Republica Democrată Congo: Au fost depistate șase cazuri suspecte de infectare cu virusul Ebola

Republica Democrată Congo: Au fost depistate șase cazuri suspecte de infectare cu virusul Ebola
În nord-estul Republicii Democrate Congo au fost depistate șase cazuri suspecte de infectare cu virusul Ebola, a anunțat ONU, citat de AFP. "Şase cazuri suspecte de febră hemoragică generată de virusul...

În nord-estul Republicii Democrate Congo au fost depistate șase cazuri suspecte de infectare cu virusul Ebola, a anunțat ONU, citat de AFP.

Şase cazuri suspecte de febră hemoragică generată de virusul Ebola au fost anunţate în perioada 1-12 mai în zona de protecţie sanitară Mongo (…) în districtul Bas-Ule„, a declarat Sylvestre Ntumba, de la Biroul ONU pentru Ajutor Umanitar.

Potrivit acestuia, „cu sprijinul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), o echipă a diviziei provinciale de sănătate s-a deplasat pe teren pentru a investiga şi preleva eşantioane. Rezultatele sunt aşteptate„.

În luna noiembrie 2012, în Congo a fost declarat sfârșitul unei epidemii a acestei boli, epidemie care a făcut 62 de cazuri, dintre care 34 decese.

Împotriva virusului Ebola nu există niciun tratament sau vaccin. Acesta se transmite prin contact direct cu sângele, secreții corporale, pe cale sexuală și manipulare fără precauție a trupurilor contaminate.

Simptomele acestei boli sunt: febră, vomă, crampe abdominale, diaree cu sânge și sângerări gingivale.