Republica Moldova: Partidul Patria, condus de omul de afaceri rus Renato Usatîi, exclus din cursa electorală cu 4 zile înaintea alegerilor parlamentare

Republica Moldova: Partidul Patria, condus de omul de afaceri rus Renato Usatîi, exclus din cursa electorală cu 4 zile înaintea alegerilor parlamentare
Foto: unimedia.info

Cu doar patru zile înaintea alegerilor parlamentare din Republica Moldova, partidul Patria, condus de omul de afaceri rus Renato Usatîi, a fost exclus din cursa electorală, potrivit unei decizii luate joi de Curtea de Apel Chișinău, transmite unimedia.info.

Hotărârea poate fi atacată la Curtea Supremă de Justiție, iar o decizie definitivă ar trebui să fie anunțată până vineri seara.

Duminică, va fi ales un nou Parlament. Partidul Liberal, Partidul Democrat, Partidul Popular Creştin Democrat, Partidul Comuniştilor sunt printre principalele formaţiuni candidate. Potrivit sondajelor, cetăţenii moldoveni sunt indecişi dacă să aleagă drumul către Rusia sau să opteze pentru un parcurs pro-european.

Partidul Comuniştilor pare să fie marele favorit, potrivit unui sondaj IMAS publicat recent.

Cinci formaţiuni politice ar putea intra în Parlament duminică, arată un alt sondaj realizat la comanda agenţiei IPN. Partidul Comuniştilor din Republica Moldova ar obţine 19,6%, fiind urmat de Liberal-democraţi cu 17,2%, Democraţi, cu 14,2%.

Partidul Patria, un partid pro-rus, avea 8,7%, însă a fost exclus de Comisia Electorală centrală, pentru că „a primit susţinere financiară dintr-o ţară străină”, de peste şase milioane de lei. Formaţiunea este condusă de către Renato Usatîi, un om de afaceri rus de origine moldoveană, acuzat că face jocurile Moscovei şi că lucrează pentru Serviciul Federal de Securitate al Rusiei.

Acelaşi sondaj IMAS arată că Partidul Liberal ar putea obţine 8,5 la sută, iar Partidul Socialist din R.Moldova se apropie de pragul electoral cu 5,3 la sută, în timp ce numărul indecişilor a scăzut uşor la 9,6 la sută.

În ceea ce priveşte politica externă, cetăţenii moldoveni sunt indecişi între Rusia şi Uniunea Europeană.

„Sunt două opţiuni. Opţiunea pro-Vest sau opţiunea pro-Est. Într-adevăr, societatea este scindată, sunt trei partide pro-europene care au şansa să acceadă în Parlament, respectiv, să facă o majoritate, Partidul Liberal, Liberal Democrat şi Partidul Democrat şi suntv altre trei formaţiuni, dintre care, comuniştii””, a afirmat pentru B1 TV, primarul Chișinăului, Dorin Chirtoacă.

Balanţa pare să încline totuşi spre Rusia, potrivit unui sondaj publicat de site-ul Timpul.md. Vladimir Putin conduce în topul încrederii în Republica Moldova, cu 42%, în timp ce Angela Merkel a fost creditată cu 19%, iar Barack Obama cu numai 6%.

Dacă s-ar organiza un referendum pentru integrarea Republicii Moldova în NATO, 37% ar fi împotrivă, iar 25% ar vota „pentru”.

Chişinăul a semnat un acord de asociere şi liber-schimb cu Bruxelles-ul în iunie, consolidându-şi relaţiile cu Uniunea. Rusia a fost iritată însă, afirmând că astfel de acorduri ar putea să-i afecteze interesele economice.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`