Actorul Richard Gere a deplâns în fața unei comisii a Congresului SUA de la Washington, „moartea tragică” a unui călugar tibetan care tocmai a murit în închisorile chineze, potrivit news.yahoo.com.
Richard Gere, budist și apărător de mult timp al cauzei tibetane a fluturat chiar și un portret al lui Tenzin Delek Rinpoche, în vârstă de 65 de ani.
Tenzin Delek Rinpoche a fost condamnat în 2002 la închisoare pe viață apoi la 20 de ani de închisoare, sub acuzația de terorism și separatism, acuzații considerate fanteziste de organizațiile pentru drepturile omului.
Actorul Richard Gere, președintele al consiliului de administrație al organizației International Campaign for Tibet (ITC), a fost audiat marți de Comisia pentru Drepturile Omului din Congresul SUA în fața căreia a vorbit despre „politica represivă” a Chinei față de Tibet.
Comisia a fost prezidată de reprezentantul Partidului Democrat, Jim McGovern (Massachusetts) care a cerut un minut de reculegere în memoria călugărului decedat.