Un român care strângea peturi într-un parc din Germania a fost imobilizat de autorități. Incidentul a implicat forțele speciale ale poliției germane.
Potrivit tabloidului Bild, totul s-a întâmplat duminică seara, 18 iunie, în parcul Clara Zetkin, din Leipzig.
Persoanele care au sesizat autoritățile au spus despre bărbat că i-ar fi amenințat cu un pistol, în urma unei altercații.
Tot potrivit lor, românul ar fi avut și un cuțit asupra sa.
Autoritățile au ajuns la fața locului puternic înarmate. Membrii acesteia l-au găsit pe bărbat, iar un ofițer l-a somat cu un pistol-mitralieră.
După ce suspectul a fost imobilizat și percheziționat, polițiștii au constatat că acesta nu avea niciun pistol asupra sa, ci doar două laterne și o șurubelniță.
Pentru a clarifica incidentul autoritățile l-au dus pe român la secție.
Polițiștii au stabilit că el se ocupa cu strângerea pet-urilor din parcul în care a avut loc incidentul.