FBI oferă o recompensă de 10.000 de dolari pentru prinderea unui român, căutat de ani de zile in Statele Unite ale Americii. Anchetatorii susţin că împreună cu alţi doi indivizi ar fi legat o femeie şi pe partenerul ei, apoi le-au injectat o substanță așa-zis letală și i-au amenințat că vor muri în 24 de ore, dacă nu plătesc 8,5 milioane de dolari pentru un presupus antidot.
Anuntul biroului de investigatii american a venit pe Twitter. Barbatul cautat este Ștefan Alexandru Barabaș. Acesta, împreună cu un alt român, au sechestrat-o pe milionara Anne Bass, una dintre cele mai bogate femei din America. În ajutor le-a sărit şi majordomul ei, Emanuel Nicolescu.
„FBI oferă o recompensă de până la 10.000 de dolari pentru informații care să ducă la arestarea lui Stefan Alexandru Barabas, pentru presupusa implicare în violarea de domiciliu și tentativă de extorcare cu suma de 8,5 milioane de dolari a unei femei din South Kent, Connecticut”, au anunţat autorităţile americane.
Planul diabolic a fost pus în practică în 2017, în casa femeii de 65 de ani. Victima avea o avere estimată la 700 de milioane de dolari. Femeia a povestit cum trei bărbați cu cagule au intrat peste ea şi, sub amenințarea unui cuţit, au legat-o şi au târât-o în baie. La fel au procedat şi cu partenerul ei. Coşmarul a continuat câteva momente mai târziu când a simţit o înţepătura în umăr. Unul dintre indivizi i-a spus că ii injectase un virus puternic, ale cărui efecte se vor simți in 24 de ore.
Pentru antidot au cerut 8,5 milioane de dolari. A urmat o negociere: li s-au oferit 50.000 de dolari, apoi 250.000. S-a pus în discuţie şi răpirea nepotului miliardarei. Până la urma, românii și-au abandonat planul, dar cazul lor a ajuns în justiție. Majordomul Nicolescu a primit 50 de ani de închisoare. Anchetatorii au stabilit că virusul” injectat era un simplu colorant alimentar.
Abia dupa cinci ani de la preluarea cazului FBI a făcut publice primele informaţii cu privire la atacatori. Emanuel Nicolaescu este din București, în vârstă de 35 de ani, Nicolae Helerea, din Brașov, iar Ștefan Alexandru Barabaș, din Iași, ambii de 28 de ani.
Despre Alexandru Barabaș, românul pentru care FBI oferă recompensă se cunosc puține lucruri.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.