Fratele și vărul francezului care a agresat sâmbătă la aeroportul Orly o femeie-militar dintr-o patrulă, înainte de a fi împușcat mortal, au fost eliberați duminică seara, la fel precum tatăl acestuia anterior, s-a aflat dintr-o sursă judiciară, transmite AFP, citată de Agerpres.
"Nu mai există nicio reținere în curs în acest dosar, la acest stadiu al anchetei", a precizat aceeași sursă.
Tatăl și fratele lui Ziyed Ben Belgacem, un bărbat de 39 de ani deja condamnat pentru mai multe jafuri cu violență și trafic de stupefiante, s-au prezentat singuri sâmbătă la comisariatul de poliție. Potrivit declarațiilor acestora, agresorul, după ce a tras asupra polițiștilor în cursul unui control rutier în nordul Parisului cu o oră și jumătate înaintea atacului de la Orly, i-a contactat, mărturisindu-le că a "făcut o prostie".
Vărul lui Ziyed Ben Belgacem s-a prezentat de asemenea, câteva ore mai târziu, la poliție. El l-a întâlnit pe atacator în noaptea de dinaintea desfășurării evenimentelor într-un bar din suburbiile Parisului.
Anchetatorii încearcă să facă lumină în privința parcursului și profilului psihologic ale agresorului, un hoț recidivist care a prezentat semne de radicalizare.
Autopsia acestuia va încerca să determine dacă el se afla sub influența alcoolului sau a stupefiantelor la momentul comiterii faptelor.
Francezul în vârstă de 39 de ani împușcat mortal sâmbătă de forțele de securitate la aeroportul Orly-Sud din Paris, după ce a atacat o patrulă militară, a spus că era pregătit să ucidă și se afla acolo pentru "a muri în numele lui Allah", a afirmat sâmbătă procurorul capitalei franceze, François Molins.