Rusia le promite recruților mobilizați pentru război că le șterge împrumuturile dacă mor în Ucraina

Rusia le promite recruților mobilizați pentru război că le șterge împrumuturile dacă mor în Ucraina
Sursa foto: Hepta

Guvernul de la Moscova încearcă să îi atragă pe ruși în armată pentru a lupta în Ucraina cu promisiuni care vizează ștergerea datoriilor în caz de deces sau invaliditate, relatează Novaia Gazeta.

Cum încearcă Rusia să atragă noi recruți

Potrivit unei legi votată în Duma de stat, bărbații mobilizați și familiile acestora vor putea aplica pentru „concedii” de credit, adică perioade de grație în care să poată solicita să nu plătească nicio rată.

În ceea ce privește soldații care își pierd viața în război, actul normativ prevede ca un credit „va fi radiat în întregime în caz de deces sau invaliditate din grupa I”.

În ultimul bilanț pe care l-a publicat joi dimineața, ministerul Apărării de la Kiev afirmă că forțele armate ruse au pierdut 58.580 de militari de la declanșarea invaziei pe 24 februarie.

Pe de altă parte, Serghei Șoigu a anunțat miercurea trecută, după discursul susținut de Putin privind mobilizarea, că forțele armate ale Moscovei ar fi pierdut doar 5.937 de oameni în „operațiunea militară specială”.

Declarația sa a fost imediat ridiculizată pe rețelele de socializare, numeroși internauți remarcând faptul că Rusia are nevoie să mobilizeze 300.000 de noi recruți deși susține că n-a pierdut nici măcar 6.000 de militari în război.

Armata rusă pierde teren în Ucraina

Deja de o săptămână a început campania de mobilizare a Rusiei. Lipsiți de orice fel de pregătire, unii recruit deja au fost trimiși pe front, iar alții dorm pe pământ în barăci care arată mai mult ca niște celule dintr-o închisoare. Majoritatea au fost impuși să cumpere medicamente și uniforme pe cont propriu. O parte din recruit s-au ales și cu arme ruginite, notează Digi24.

„Sincer, toți vor muri acolo. Vor fi mutilați și uciși! Eu, de exemplu, am servit [ca soldat contractual] pentru o lungă perioadă de timp, apoi am ales să merg eu însumi [pe frontul din Ucraina] – și m-am trezit încă nepregătit. În prima zi, mi-am dat seama că am făcut cea mai mare greșeală din viața mea”, mărturisește Kirill, un soldat ucrainean.

Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
23:28 - Incendiu sâmbătă într-un complex comercial din Timișoara. Pompierii au intervenit de urgență
23:13 - Doi pietoni au fost loviți mortal de o mașină, în Argeș. Șoferul, un bărbat de 83 de ani, acroșase înainte și un biciclist, dar a părăsit locul accidentului
22:58 - Argentina a învins Mexicul și a obținut o primă victorie la Cupa Mondială din Qatar! „Pumele” s-au descătușat după golul lui Leo Messi
22:35 - Gheorghe Ialomițianu: Există presiuni și la nivel guvernamental, și la nivelul ministerelor pentru a se merge pe importuri. Se dau comisioane și la importul de cărbune (VIDEO)
22:12 - Elon Musk: Sunt în regulă cu faptul că Trump nu postează. Important este că Twitter a corectat greșeala gravă de a-i suspenda contul
21:47 - FIFA, procedură împotriva Serbiei după meciul cu Brazilia de la Cupa Mondială. Fotbaliștii sârbi au afișat un steag cu Kosovo făcând parte din țara lor
21:21 - Președinta Katalin Novak, cel mai înalt oficial al Ungariei care vizitează Ucraina după începutul războiului. Ea spune că Budapesta are „150.000 de motive” să sprijine Kievul
20:53 - Rusia, „profundă șocată” de moartea ministrului de externe din Belarus. Serghei Lavrov și Vladimir Makei ar fi urmat să aibă o întâlnire chiar luni
20:38 - Cel puțin o persoană a murit după alunecarea de teren de pe insula italiană Ischia. Oficialii italieni se contrazic pe bilanțul victimelor (FOTO, VIDEO)
19:56 - Franța, prima echipă calificată matematic în optimile Cupei Mondiale din Qatar. Deținătoarea trofeului a întrerupt o „tradiție” sumbră