Schimbări într-un loc cunoscut din Milano. Turiștilor li se va interzice accesul cu pantaloni scurți

Schimbări într-un loc cunoscut din Milano. Turiștilor li se va interzice accesul cu pantaloni scurți
sursă foto: Unsplash

Scala din Milano va interzice spectatorilor cu pantaloni scurţi sau tricouri fără mâneci să participe la spectacolele de operă, conform Știrile ProTv.

Ce s-a întâmplat

„Publicul este rugat să se îmbrace în conformitate cu decorul teatrului, din respect pentru teatru şi pentru ceilalţi spectatori”, se arată într-un mesaj publicat pe site-ul acestei instituţii italiene.

„Persoanele care poartă pantaloni scurţi sau tricouri fără mâneci nu vor putea intra în sală; în acest caz, biletele nu vor fi rambursate”, se adaugă.

Nu există nicio obligaţie ca femeile să poarte rochii de seară sau ca bărbaţii să poarte cravate. Mai mult, vor fi acceptate şi tradiţii din alte culturi, cum ar fi chimonourile japoneze, purtate în mod tradiţional cu sandale. Topurile fără umeri vor continua și ele să fie permise.

Teatrul Scala este una dintre cele mai cunoscute atracţii din Milano. Multe companii de turism includ spectacole de operă în programele propuse clienţilor lor.

Instituţia a adoptat o politică vestimentară mai tolerantă cu scopul de a atrage un public mai tânăr, dar a devenit clar că spectatorii mai în vârstă, mulţi dintre ei din străinătate, sunt cei care au cauzat problemele vestimentare, mai menționează sursa citată.