Secret Service, plan de angajare pentru următorii cinci ani: 1.100 de ofiţeri şi agenţi, vizați de agenție

Secret Service, plan de angajare pentru următorii cinci ani: 1.100 de ofiţeri şi agenţi, vizați de agenție
Foto: telegrafonline.ro

Secret Service, acuzat că nu poate asigura protecţia adecvată a Casei Albe, intenţionează să angajeze 1.100 de ofiţeri şi agenţi, au declarat surse din domeniul securităţii, citate de Reuters. Agenţia încearcă să-şi revină dintr-o criză de conducere şi după scandalurile şi lacunele de securitate care i-au afectat imaginea.

Angajarea a 700 de ofiţeri în uniformă şi a 400 de agenţi pentru cinci ani va reprezenta o creştere de 17 la sută a personalului Secret Service, format din 6.647 de persoane.

Aceasta ar fi cea mai mare creştere de personal din ultimii zece ani, la agenţia responsabilă de protecţia preşedintelui, a familiei sale şi a oficialilor de rang înalt, dar şi de combaterea infracţiunilor financiare.

Ofiţerii în uniformă sunt detaşaţi în special la Washington şi sunt responsabili cu securitatea Casei Albe şi a reşedinţei vicepreşedintelui, în timp ce agenţii se ocupă de investigaţii şi îl păzesc pe preşedinte atunci când apare în public.

Secret Service a confirmat că efectuează „o iniţiativă agresivă de angajare pentru următorii cinci ani”, dar a refuzat să comenteze cu privire la numărul de persoane recrutate.

Purtătoarea de cuvânt a agenţiei, Nicole Mainor, a precizat că această „campanie de angajare este rezultatul uzurii, creşterii anticipate şi un răspuns la recomandările” făcute de o comisie formată anul trecut, după un grav incident de securitate.

Planul de angajare coincide cu o creştere prevăzută de 16 procente a bugetului Secret Service, la 2,2 miliarde de dolari pentru anul fiscal 2016.