Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, nu intenţionează să obţină o nouă prelungire a mandatului

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, nu intenţionează să obţină o nouă prelungire a mandatului
Sursa Foto: Hepta/Abaca Press / AA/ABACA.

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, nu intenţionează să-şi prelungească mandatul şi urmează să părăsească postul în această toamnă, aşa cum a planificat, transmite alianţa nord-atlantică, potrivit Agerpres.

NATO anunță că Stoltenberg nu intenţionează să-şi prelungească mandatul

„Mandatul secretarului general Jens Stoltenberg a fost prelungit de trei ori şi el şi-a desfăşurat activitatea pentru o perioadă de aproape nouă ani”, a declarat sâmbătă noaptea purtătoarea de cuvânt a NATO, Oana Lungescu, la solicitarea DPA.

În luna martie 2022, la scurt timp după ce Rusia a invadat Ucraina, mandatul lui Stoltenberg a fost prelungit până la 30 septembrie 2023

„Mandatul secretarului general se încheie în octombrie acest an şi el nu intenţionează să obţină o nouă prelungire a mandatului său”, a adăugat purtătoarea de cuvânt a NATO.

În ultima perioadă, au existat speculaţii că mandatul lui Stoltenberg, în vârstă de 63 de ani, ar putea fi prelungit din nou pe fondul conflictului din Ucraina.