Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov: „Dacă depinde de Rusia, nu va fi război”

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov: „Dacă depinde de Rusia, nu va fi război
Lavrov: Operațiunea specială a Rusiei în Ucraina este menită să pună capăt dominației SUA. Foto: Hepta.ro / Sputnik / Sputnik

Rusia susține că face tot posibilul pentru evitarea războiului. „Dacă depinde de Rusia, nu va fi război” cu Ucraina, susține ministrul de Externe de la Moscova, Serghei Lavrov, într-un interviu pentru presa locală.

Diplomatul rus a mai precizat că propunerile primite din partea Statelor Unite cu privire la garanțiile de securitate cerute de Moscova sunt mult mai bune decât cele puse în discuție la nivelul alianței NATO. În baza propunerilor venite din partea americanilor, președintele Vladimir Putin va da verdictul, a mai precizat Serghei Lavrov, unul dintre cei mai apropiați lideri politici ai liderului de la Kremlin.

Până la decizia lui Vladimir Putin, ministrul de Externe al Federației Ruse a mai declarat că așteaptă să aibă o întâlnire cu Antony Blinken, secretar de stat al SUA. Întrevederea ar urma să aibă loc în următoarele săptămâni. De asemenea, Lavrov ar urma să aibă o convorbire telefonică vineri, cu omologul din Germania, Annalena Baerbock.

Punctul de vedere al Rusiei, pe tema impunerii de sancțiuni economice suplimentare

Reacția lui Serghei Lavrov a venit în contextul în care Joe Biden a avertizat că există „o posibilitate reală” ca Rusia să invadeze Ucraina în luna februarie.

Legat de ameninţările SUA, de a impune noi sancţiuni Rusiei în cazul în care invadează Ucraina, Lavrov a susținut că astfel de reacții „ar echivala cu ruperea relaţiilor”.

Între timp, România discută în cadrul NATO și UE despre impunerea sancțiuni Rusiei. Cel mai vocal pe marginea acestui subiect este ministrul de Externe Bogdan Aurescu.

Urmăriți B1TV.ro și pe