Spania: Opoziția de stânga i-a cerut infantei Cristina să renunțe la drepturile dinastice

Spania: Opoziția de stânga i-a cerut infantei Cristina să renunțe la drepturile dinastice
Foto: rtve.es

Membrii opoziției de stânga spaniole i-au cerut infantei Cristina, sora regelui Felipe al VI-lea, să renunţe la drepturile dinastice din cauza trimiterii ei, luni, în faţa justiţiei pentru infracţiuni de natură fiscală, relatează AFP.

„Viitorul infantei nu poate fi decis de infantă. Regele trebuie să decidă dacă îi mai permite să-şi păstreze prerogativele”, a declarat putătorul de cuvânt al partidului Izquierda Unida, Gaspar Llamazares.

Numărul trei al Partidului Socialist Antonio Pradas a declarat că regele ar trebui să-şi convingă sora să renunţe, pentru a „consolida credibilitatea instituţiei”.

Regele urmează să suţină miercuri un mesaj tradiţional de Crăciun.

Partidul Popular (dreapta), aflat la putere, consideră că, pentru moment, trebuie respectată prezumţia de nevinovăţie.

Casa Regală a anunţat că decizia de a renunţa la aceste drepturi aparţine exclusiv infantei, în vârstă de 49 de ani, a şasea în ordinea succesiunii la tron.

Infanta Cristina de Bourbon este acuzată împreună cu soţul ei, Inaki Urdangarin, după patru ani de la deschiderea anchetei care a zguduit monarhia spaniolă, în legătură cu deturnări de fonduri la o societate nonprofit – Noos – prezidată de către Urdangarin.

Tags: