Starea de sănătate a fostului premier Iulia Timoşenko nu îi permite acestea să participe la audierile tribunalului, potrivit medicilor germani citați de agenția RIA Novosti.
„Nu, Timoşenko este incapabilă să participe la audierile Curţii”, a declarat Karl Einhaupl, şeful clinicii Charite.
În cursul zilei, o echipă de medici germani a mers în orașul Harkov pentru a verifica condiţiile din spitalul în care autorităţile ucrainene i-au propus tratament lui Timoşenko, căreia i s-a permis să fie tratată în afara închisorii.
Potrivit susținătorilor lui Timoșenko, starea de sănătate a fostului premier s-a deteriorat de când a fost încarcerată în august 2011 şi nu poate merge din cauza unor probleme cu spatele.
Iulia Timoşenko a fost condamnată la şapte ani de închisoare pentru abuz în serviciu pentru depăşirea competenţelor în cazul semnării unui acord cu Rusia privind gazele, în 2009.