Mark Rutte, secretarul general al NATO, a declarat că statele europene susțin loviturile lansate de SUA și Israel împotriva țintelor militare din Iran. Potrivit spuselor sale, Republica Islamică era pregătită să construiască o armă nucleară.
Loviturile lansate de Statele Unite şi Israel contra Iranului beneficiază de un „sprijin larg” în rândul statelor din Europa. Este declarația pe care a făcut-o, marți, secretarul general al NATO, Mark Rutte, aflat într-o vizită la Skopje, în Macedonia de Nord, informează AFP şi DPA. El a dat o serie de declarații pentru presă după discuţiile cu preşedinta nord-macedoneană Gordana Siljanovska Davkova.
„Am perceput clar că eliminarea capacităţii nucleare, neutralizarea capacităţii rachetelor balistice, precum şi dispariţia lui Ali Khamenei sunt aplaudate de numeroşi colegi de-ai mei din interiorul NATO”, a spus Rutte în faţa presei.
Oficialul NATO a precizat că alianța nu este implicată în operațiunile militare din Orientul Mijlociu. În opinia sa, însă, marea majoritate a statelor membre se simt mai bine știind că Ali Khamenei a murit, iar capacităţile nucleare şi balistice ale Iranului sunt lovite şi reduse treptat. Rutte a adăugat că Iranul era în faza în care ar fi putut obține o armă nucleară. Iar acest lucru implică o amenințare pentru regiune, dar şi pentru Europa.
Mark Rutte a negat speculațiile conform cărora Donald Trump ar fi cerut ca NATO să se alăture războiului pe care l-a declanșat în Iran. El a subliniat că SUA, deși sunt membre ale Alianței, iar Iranul a ripostat lovind baze militare ale unor state aliate, NATO nu este implicată.
„Preşedintele nu a cerut NATO să se alăture. Acele informaţii nu erau adevărate. Aceasta e, evident, o campanie ce este condusă de SUA şi Israel. Ceea ce vedem este că mulţi aliaţi furnizează sprijin esenţial autorizat. Aceasta nu înseamnă participare la campanie”, a precizat Rutte.
NATO a anunţat duminică că va ajusta poziţionarea forţelor sale, pentru a garanta securitatea celor 32 de state membre în faţa ameninţărilor potenţiale. Oficialii militari ai alianței au făcut referire la rachetele balistice şi dronele lansate din Iran sau din alte regiuni ale Orientului Mijlociu.
Israelul şi SUA au lansat sâmbătă un atac de amploare împotriva Iranului, în care a fost ucis liderul suprem al republicii islamice, ayatollahul Ali Khamenei, aflat la putere din 1989. Teheranul a ripostat cu lovituri aeriene contra Israelului şi ţărilor din regiune ce găzduiesc baze militare americane.