Statele UE au decis în unanimitate închiderea frontierelor, timp de 30 de zile, pentru persoanele din afara blocului comunitar

Statele UE au decis în unanimitate închiderea frontierelor, timp de 30 de zile, pentru persoanele din afara blocului comunitar
Foto: pixabay

Toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au decis în unanimitate, marți, interzicerea, timp de 30 de zile, a intrării persoanelor din afara blocului comunitar, ca măsură de prevenție împotriva răspândirii noului coronavirus.

Rezultatul votului a fost anunțat de cancelarul german Angela Merkel, potrivit AFP.

Țările membre UE sunt „toate de acord asupra impunerii unei interdicții” de intrare, „cu câteva excepții” minore, a informat în cursul unei conferințe de presă cancelarul Germaniei, după o reuniune avută cu ceilalți lideri europeni, prin videoconferință.

Ea a precizat că această interdicție va fi valabilă 30 de zile.

Amintim faptul că președintele României, Klaus Iohannis, a participat la videocoferința membrilor Consiliului European, care a avut ca temă creionarea unui răspuns la pandemia de COVID-19.

Între timp, coronavirusul continuă să se răspândească pe glob, provocând deja aproape 191.000 de îmbolnăviri și peste 7.500 de decese. Statele lumii iau măsuri extraordinare pentru a face față crizei, unele fără precedent în ultimele decenii – este și cazul României, unde a fost decretată stare de urgență pentru prima oară în mai bine de două decenii.