Statele Unite îşi „redublează” eforturile diplomatice şi comerciale pentru a contracara „influența dăunătoare” a Iranului, a declarat Secretarul de Stat american, Mike Pompeo, în cadrul unui discurs susţinut în Iordania, marţi, relatează Al Jazeera.
„Cele mai mari ameninţări la adresa regiunii sunt Daesh (Statul Islamic – n.r.) şi revoluţia islamică (Iranul – n.r.)”, a precizat Mike Pompeo.
El nu a explicat exact ce înseamnă noţiunea de „redublare” a eforturilor diplomatice şi comerciale. Însă declaraţia a venit în contextul în care, în 2018, Statele Unite a reimpus Iranului o serie de sancţiuni ce îi vizează principalele sectoare economice, printre care cel automotiv şi cel energetic.
Vizita lui Mike Pompeo în Iordania – un aliat al Statelor Unite încă din timpul Războiului Rece – face parte dintr-un tur diplomatic mai amplu în Orientul Mijlociu al cărui scop declarat este campania împotriva ISIS.După Iordania, Secretarul de Stat american urmând să mai efectueze viziteoficiale în Egipt, Bahrain, Qatar, Arabia audita Oman şi Kuwait – toate aceste ţări fiind aliaţi ai Statelor Unite.
Just landed in Jordan, my first stop on an 8-day Mideast tour. Looking forward to discussing the U.S. withdrawal from #Syria and our continuing #defeatISIS campaign. Our tactics have changed, not the mission! pic.twitter.com/xNh9a6ml2x
— Secretary Pompeo (@SecPompeo) January 8, 2019
Potrivit Al Jazeera însă, scopul turului ar fi, de fapt, menţinerea unei coaliţiiregionale menităsă contracareze influența Iranului,principalul adversar regional al Arabiei Saudite şi Israelului.
Asta în condiţiile în care preşedintele american Donald Trump a ordonat retragerea „lentă” ai celor aproximativ 2.000 de soldaţi americani din Siria pe motiv că Statul Islamic a fost înfrânt – din punct de vedere teritorial ISIS mai controlează doar un mic spațiu în estul Siriei, însă persistă ameninţarea atacurilor cu bombe sau a atacurilor izolate făcute în numele ISIS.
Ca răspuns la declaraţiile lui Mike Pompeo, ministrul de externe iraniana precizat că: „Obsesia pură cu Iranul se aseamănă tot mai mult comportamentului urmăritorilor ce suferă de tulburări psihotice. În esenţă, SUA înlocuieşte a politică externă reală cu o obsesie şi fobie faţă de Iran”.
While ordinarily it might be flattering, @SecPompeo’s and @AmbJohnBolton’s pure obsession with Iran is more and more like the behavior of persistently failing psychotic stalkers.
In effect, US is substituting a real foreign policy with Iran- obsession and -phobia.— Javad Zarif (@JZarif) January 8, 2019