Statele Unite: Un bărbat a fost arestat după ce a amenințat doi polițiști cu o banană

Statele Unite: Un bărbat a fost arestat după ce a amenințat doi polițiști cu o banană
Foto: gawker.com

Un bărbat din Statele Unite a fost arestat, duminică, după ce ar fi amenințat doi polițiști din Colorado cu o banană, relatează CBS News.

Cei doi polițiști au crezut inițial că banana este o armă, astfel că Nathan Rolf Channing, în vârstă de 27 de ani, este acum acuzat de ameninţare.

Poliţiştii Joshua Bunch şi Donald Love au afirmat că Channing, care locuieşte în Fruitvale, a îndreptat fructul spre ei în timp ce traversa strada, se arată în procesul verbal de arestare.

Oamenii legii au afirmat că s-au temut pentru viețile lor, cu toate că au văzut că obiectul îndreptat spre ei era galben.

Bunch a scris în procesul verbal că de-a lungul timpului a văzut arme de diferite culori şi forme.

Partenerul său, Donald Love, tocmai îşi scotea arma de serviciu când Channing a strigat „Este o banană!”.

Potrivit polițiștilor, Channing le-a spus în final că pregătea o înregistrare video pentru a posta pe YouTube.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`