Statuetă a lui Buddha, descoperită într-un sit antic din Egipt / Obiectul istoric depășește 70 de centimetri

Statuetă a lui Buddha, descoperită într-un sit antic din Egipt / Obiectul istoric depășește 70 de centimetri
Sursa foto: AFP

O statuetă a lui Buddha a fost descoperită într-un sit antic egiptean de lângă Marea Roşie, dezvăluind legăturile comerciale importante dintre Imperiul Roman şi India, a anunţat joi Ministerul pentru Antichităţi din Egipt, citat de AFP.

Statuetă a lui Buddha, descoperită într-un sit antic din Egipt

O echipa de arheologi americani si polonezi a descoperit statueta lânga Berenice, un oraș portuar antic din sud-estul țării,  scrie Agerpres.

Statueta înaltă de 71 de centimetri, datând din epoca romană, îl prezintă pe Buddha într-o robă, lipsit de membrele de pe partea dreaptă, cu un halou în jurul capului, care face trimitere la razele Soarelui, potrivit unei fotografii publicate de Ministerul pentru Antichităţi din Egipt.

Descoperirile arheologice apar adesea în Egipt

Egiptul anunţă cu regularitate descoperiri arheologice, anumiţi experţi considerând adeseori că astfel de anunţuri reprezintă mai degrabă un instrument de promovare turistică decât o manifestare a unui interes istoric.

Egiptul încearcă să îşi redreseze sectorul crucial al turismului, care a avut mult de suferit din cauza instabilităţii politice după revoluţia din 2011, apoi a crizei sanitare COVID-19 şi, recent, a războiului dintre Ucraina şi Rusia, două ţări furnizoare de mari fluxuri de turişti către Egipt, scrie adevarul.ro.