Steagurile statului american Florida vor fi coborâte în bernă, în memoria jurnalistului Steven Sotloff

Steagurile statului american Florida vor fi coborâte în bernă, în memoria jurnalistului Steven Sotloff

Statul american Florida urmează să își coboare în bernă toate steagurile, vineri,  în memoria jurnalistului decapitat Steven Sotloff, a cărui familie trăieşte la Miami, în sud-estul Statelor Unite, a anunţat joi guvernatorul Rick Scott, citat de AFP.

„În onoarea şi în memoria lui Steven Sotloff, ordon ca toate steagurile din Florida să fie coborâte în bernă”, a declarat Scott, potrivit unui comunicat.

Jurnalistul Steven Sotloff, în vârstă de 31 de ani, a fost decapitat de jihadiştii din cadrul grupării Stat Islamic, potrivit unei înregistrări video difuzată marţi, la două săptămâni după decapitarea colegului său James Foley.

Dat dispărut de un an, Sotloff ar fi fost răpit la 4 august 2013 la Alep, în Siria, în apropiere de frontiera cu Turcia, dar răpirea sa a fost ţinută secret.

Moartea jurnalistului a şocat Florida, unde locuieşte familia sa, care i-a adus miercuri un omagiu şi a subliniat amabilitatea şi dorinţa lui Sotloff de a reprezenta „o voce pentru cei care nu pot vorbi”.

Tags: