Fizicianul Stephen Hawking, în vârstă de 76 de ani, a murit, miercuri dimineață, la locuința sa din Cambridge, anunțul fiind făcut de familia sa.
„Suntem profund întristați că tatăl nostru iubit a murit astăzi. A fost un mare om de știință și un om extraordinar a cărui muncă și moștenire vor dăinui mulți ani”, au declarat copiii acestuia, Lucy, Robert și Tim.
Acestaa fost un fizicianenglez, teoretician al originii universului și unul dintre cei mai mari cosmologi contemporani, profesor la catedra de matematică de la Universitatea din Cambridge.A publicat numeroase lucrări despre natura și originea universului, cea mai cunoscută fiind „O scurtă istorie a timpului: De la Big Bang la Găurile Negre”. A apărut și în seriale televizate și filme și este celebru și pentru faptul că explică pe înțelesul tuturor conceptele dificile.
Fizicianul suferea de boala Lou Gehrig, neputându-se mișca și comunica numai cu ajutorul unui așa-numit sintetizator de voce.
Stephen Hawking a început să predea la Universitatea Cambridge în 1962.
El a primit titlul de Comandor al Imperiului Britanic în 1982 şi a fost membru al Academiei de ştiinţe americane.
Hawking a fost căsătorit cu Jane Wilde, între anii 1965 şi 1991, cu care are trei copii: Robert, Lucy şi Timothy.
Omul de știință s-a căsătorit apoi, în 1995, cu asistenta lui medicală Elaine Mason, de care a divorţat în octombrie 2006.