Este oficial. Statele unite ale Americii au fost salvate de la faliment, după ce prșeedintele Barack Obama a semnat proiectul de lege prin care s-a majorat plafonul de îndatorare al SUA. Astfel că, după ce legea a fost adoptată de Senat cu 74 de voturi pentru și 26 de voturi împotrivă, actul normativ a ajuns pe masa președintelui american marți seară, cu doar câteva ore înainte de miezul nopții.
Măsura adoptată în mare grabă de Parlamentul american prevede majorarea plafonului de îndatorare a SUA până la 2.100 de miliarde de dolari. Ridicarea nivelului datoriei publice va fi însoțită de reduceri bugetare în două etape. Prima tranșă ar reduce cu aproximativ 1.000 de miliarde de dolari cheltuielile bugetare în următorii 10 de ani.
„Acest compromis presupune ca ambele partide să lucreze împreună pe un plan mai lung de reducere a deficitului care ajută la economia noastră în domeniul sănătăţii”, a spus președintele SUA.
După adoptarea acestui text, care prevede reduceri bugetare, dar nu şi vreo creştere a impozitelor, Barack Obama a cerut Congresului să ia măsuri pentru a stimula economia şi a crea locuri de muncă.
„În lunile următoare vom continua lupta în domeniile care îi intereseaza cel mai mult pe americani şi anume crearea de noi locuri de muncă, salarii mai mari şi creştere economică rapidă”, a completat Obama.
Apoi, o comisie specială formată din republicani și democrați va face recomandări pentru reducerea cheltuielilor cu 1,500 miliarde tot pe 10 ani. Aceasta a doua etapă ar include reduceri în multe sectoare, inclusiv în programe sociale și militare. Comisia va aborda, de asemenea, o reformă fiscală pentru a încerca să genereze venituri suplimentare
Măsura care prevede majorarea plafonului de îndatorare a SUA a trecut în urmă cu două zile de Camera Reprezentanţilor cu 269 de voturi împotriva a 161 voturi.