SUA suspectează Iranul că ar fi capturat un petrolier de mici dimensiuni din Emiratele Arabe Unite, în strâmtoarea Ormuz, în condițiile în care mijlocul de transport a intrat în apele iraniene și a dispărut de pe radare cu trei zile în urmă, potrivit apnews.ro.
Cu toate acestea, presa de stat din Iran a citat un purtător de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, care susține că Republica islamică a ajutat un petrolier străin, care a avut o defecțiune tehnică, dar n-a vrut să ofere și alte detalii.
Petrolierul MT Riah, care se află sub pavilion panamez, dar este deținut de Emiratele Arabe Unite, a dispărut sâmbătă seară, în strâmtoarea Ormuz din Golful Persic.
RĂZVAN SIMION ARUNCĂ BOMBA ANULUI! DETALII ȘOCANTE DESPRE DANI OȚIL
Deși și-a oprit emițătoarele de semnal, mijlocul de transport n-ar fi trimis nicio atenționare. Îngrijorările vin în contextul în care Iranul își continuă campania puternică privind programul nuclear.
Sub protecția anonimatului, un oficial militar american a declarat că Washingtonul suspectează că petrolierul dispărut a fost captura de Iran.
„Este posibil să se fi defectat şi să fi fost tractat spre port. Dar, cu cât mai mult este timpul în care nu există contacte, cu atât sunt motive de preocupare”, a subliniat oficialul american.
Ultima dată, potrivit defenseromania.ro, petrolierul a fost observat în apropierea Insulei iraniene Qeshm, unde se află o bază militară a Gardienilor Revoluţiei. Nu este clar ce s-a întâmplat cu nava, care se îndrepta spre Portul Sharjah, situat în Emiratele Arabe Unite, înainte de a vira brusc spre apele teritoriale iraniene.