Vishwash Ramesh, bărbatul de 40 de ani din Leicester, singurul supraviețuitor al tragediei aviatice Air India care a curmat 279 de vieți, a declarat pentru The Sun cum se simte acesta după incidentul teribil. Deși a ieșit viu din infern, Vishwash spune că va trăi toată viața cu vina că nu a putut să-și salveze fratele, aflat în același rând, dar pe partea opusă a avionului, relatează Click.ro
Frații ar fi trebuit să stea împreună pe locurile 11A și 11J, lângă ieșirea de urgență. Însă, din cauza ocupării parțiale a rândului, Vishwash a reușit să obțină un singur loc. El a fost salvat de poziția favorabilă și de faptul că fuselajul s-a rupt chiar în dreptul lui, creând o deschidere prin care a reușit să se târască afară. Ajay, fratele său, a murit pe loc.
Vishwash povestește cum avionul a început să tremure la scurt timp după decolare, luminile au pâlpâit, iar apoi totul s-a prăbușit în câteva secunde. După impact, cu toți cei din jur morți sau grav răniți, s-a dezlegat din centură, a forțat un colț rupt al fuselajului și a ieșit printre fiarele contorsionate. A fost găsit de localnici în timp ce încerca, disperat, să se întoarcă în flăcări ca să-și caute fratele.
Transportat de urgență la spital, a fost internat cinci zile și vizitat inclusiv de premierul indian Narendra Modi. Acum, se recuperează în satul natal Diu, alături de soție, fiu și părinți, dar sufletul îi este sfâșiat de durere:
„Dacă stăteam împreună, poate trăia și el. Îmi doresc uneori să nu fi fost eu cel salvat.”
Localnicii sunt împărțiți între bucuria că Vishwash a supraviețuit și doliul pierderii alături de Ajay și alți 14 pasageri din mica insulă Diu care și-au pierdut viața în dezastru.