Sute de activiști din mai multe țări europene vor încerca să pătrundă, duminică, în sediul NATO de la Bruxelles, notează AFP.
Protestul va avea loc cu două luni înainte de summitul NATO pe care manifestanții îl consideră “un pericol pentru pacea mondială”.
“Pe echipe de intervenție, ei vor intra pe terenul NATO pentru a închide porțile și intrările principale. Vom comite o infracțiune pentru a denunța una și mai mare. Nu vrem scut antirachetă, nici intervenția NATO în Libia sau Afganistan, nici bombe nucleare ilegale în țara noastră”, a anunțat asociația belgiană Acțiune pentru Pace.
Potrivit sursei precizate, această acțiune nu este o premieră. În martie 2008, circa 1.000 de activițti pentru pace au încercat, la apelul aceleași organizații, să desfășoare o operațiune de același timp la împlinirea a cinci ani de la războiul din Irak. Protestatarii au fost împiedicați de poliție, care a efectuat circa 450 de arestări.