Trei tablouri care au fost furate de nazişti în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, printre care unul reclamat de fotografa de origine română Ileana Florescu, strănepoata bancherului Richard Soepkez, au fost restituite moştenitorilor, marţi, în Franţa, informează AFP, potrivit Mediafax.
Aurélie Filippetti, ministrul francez al Culturii, a restituit, marţi, trei tablouri care au aparţinut unor familii jefuite de nazişti, în timp ce aproape 2.000 de alte opere de artă există în continuare în Franţa fără ca foştii lor proprietari să fi fost identificaţi.
Cele trei tablouri care au fost restituite marţi sunt „Paysage montagneux”, al pictorului flamand Joos de Momper (1564-1635), „Portrait de femme”, o pictură în ulei datând din secolul al XVIII-lea, şi „Vierge à l’Enfant”, un ulei pe lemn, copiat după Lippo Memmi sau după un artist din cercul său de discipoli.
În total, în ultimii 20 de ani, acţiunile întreprinse de statul francez i-au permis acestuia să restituie doar 70 de opere.