Tânăr suspect arestat că a incendiat casa premierului britanic Keir Starmer. Ar fi comis mai multe incidente

Tânăr suspect arestat că a incendiat casa premierului britanic Keir Starmer. Ar fi comis mai multe incidente
Sursa foto: Pixabay

Un tânăr de 21 de ani, suspectat că ar fi incendiat casa premierului britanic Keir Starmer, a fost arestat.

Incendiu la casa premierului britanic

Polițiștii britanici au menționat că tânărul a fost reținut în dimineața zilei de marți, fiind plasat în arest preventiv. Acesta este suspectat că va avea legătură cu trei incidente, conform știrileprotv.

Un incendiu a fost raportat, luni dimineața, la o proprietate din Kentish Town, Camden, în nordul Londrei, zonă pe care Starmer o reprezintă în parlament.

Focul a izbucnit la fost reședință a lui Keir Starmer, din Kentish Town, în urma căruia au rezultat pagube la intrarea în proprietate. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.

Premierul britanic a locuit în această casă alături de familia sa până la instalarea în Downing Street, în iulie 2024.

Anchetă privind trei incidente suspecte

Polițiștii au deschis o anchetă referitoare la acest incendiu care are legătură cu o personalitate publică de nivel înalt, fiind o măsură de precauție.

În plus, polițiștii cercetează trei incendii. Unul asupra casei premierului britanic, la un vehicul din același district, produs în 8 mai, și la intrarea unei proprietăți apropiate, în 11 mai. Polițiștii britanici cred că incidentele au legătură cu cel produs luni.

„Cele trei incendii sunt considerate drept suspecte la ora actuală şi anchetele în cazul lor continuă”, au declarat ofiţerii de la Departamentul de combatere a terorismului de la Scotland Yard.

Premierul Keir Starmer le-a mulțumit serviciilor de urgență.