Thailanda se aproprie tot mai mult de a deveni al doilea teritoriu din Asia care legalizează căsătoriile între persoane de același sex

Thailanda se aproprie tot mai mult de a deveni al doilea teritoriu din Asia care legalizează căsătoriile între persoane de același sex
Thailanda se aproprie tot mai mult de a deveni al doilea teritoriu din Asia care legalizează căsătoriile între persoane de același sex. Sursa Foto: Daniel James (Unsplash)

Deși coaliția de la guvernare din Thailanda și cei din opoziție nu se pun de acord în privința multor chestiuni, în ambele tabere susținerea față de uniunile între persoanele de același sex este tot mai pronunțată.

Parlamentarii din Thailanda au adoptat miercuri, în primă lectură, patru proiecte de lege diferite în ceea ce privește uniunile între persoane de același sex, apropiindu-se din ce în mai mult de a deveni al doilea teritoriu din Asia care legalizează căsătoriile între persoane de același sex, informează Reuters.

Thailanda este mai aproape de legalizarea uniunilor între persoane de același sex

Thailanda are una dintre cele mai deschise și vizibile comunități de lesbiene, gay, bisexuali și transgender (LGBT), adăugând la imaginea sa de toleranță și atracție turistică liberală pentru turiștii străini, doar cu toate acestea, activiștii sunt de părere că legile și instituțiile thailandeze nu reflectă încă atitudinile sociale în schimbare și încă discriminează persoanele LGBT și cuplurile de același sex.

Cele patru proiecte aprobate miercuri caută fiecare să ofere partenerilor de același sex aproape toate drepturile legale precum beneficiază cuplurile heterosexuale.

Totodată, guvernul a menționat săptămâna trecută că va creea o lege de parteneriat civil între persoanele de același sex. Un alt proiect privind parteneriatul civil al Partidului Democrat a fost de asemenea aprobat.

Un proiect mai liberal privind egalitatea în căsătorie din partea partidului de opoziție Mișcarea Înainte a trecut, în ciuda eforturilor făcute de liderii partidelor de la guvernare să îl respingă. Proiectul prevede înlocuirea termenilor de gen din legislația existentă și să facă căsătoria aplicabilă la toate persoanele.

„Acesta este un semn foarte bun”, a transmis Chumaporn „Waddao” Taengkliang, din partea Coaliției Curcubeu pentru Egalitatea în Căsătorie.

„Ar trebui să existe același standard pentru toate genurile, fie că este uniune civilă sau căsătorie”, a mai adăugat acesta.

Cele patru proiecte de lege vor fi dezbătute de o comisie formată din 25 de membri, care va decide dacă să trimită vreuna dintre aceste propuneri, sau un proiect consolidat, către Cameră pentru încă două lecturi, înainte de senat și aprobarea regală.