Președintele Statelor Unite, Donald Trump, ar fi autorizat CIA să utilizeze dronele de care dispune pentru a ataca presupușii teroriști, un rol care revenea înainte, exclusiv Pentagonului, a informat The Wall Street Journal, conform Agerpres.
Ziarul citează surse oficiale neidentificate și relevă că această decizie a președintelui reprezintă o schimbare față de viziunea administrației lui Obama, care limitase rolul CIA. Dronele CIA erau utilizate anterior pentru activități de recunoaștere și adunare de informații în vederea localizării persoanelor suspecte de terorism și ulterior atacul era realizat de către militari.
Sursele au precizat că CIA a folosit această prerogativă la sfârșitul lunii februarie, într-un atac în norul Siriei, când a fost ucis liderul Al-Qaida în Siria. Potrivit sursei citate, noul ordin se aplică în mod specific operațiunilor CIA în Siria, dar ar putea eventual să fie extins la alte scene de luptă contra jihadismului, precum Yemen, Libia, Somalia sau oricare alt loc.