Traian Băsescu, după Summit-ul de la Haga: România a avut un set de angajamente și le-a îndeplinit pe toate

Traian Băsescu, după Summit-ul de la Haga: România a avut un set de angajamente și le-a îndeplinit pe toate

Președintele Traian Băsescu a declarat, marți, după Summit-ul Securității Nucleare de la Haga, că România și-a îndeplinit toate angajamentele asumate la întâlnirea precedentă de la Seul.

Este un tip de summit extrem de interesant și este într-un spirit aparte. Fiecare țară își asumă angajamente specifice țării care vizează întărirea securității nucleare ca toate celelalte state. Și România a avut un set de angajamente, iar zona cea mai sensibilă este a acceptării controalelor și monitorizării, iar o altă zonă sensibilă este legată de contribuții la fondurile agenției în vederea desfășurării a diverse acțiuni. România și-a îndeplinit toate obligațiile asumate la Summit-ul de la Seul prin cele două inspecții care au avut loc în ceea ce privește securitatea nucleară. La una dintre inspecții s-au făcut 25 de recomandări, recomandări neesențiale pentru securitate și au fost integral îndeplinite”, a explicat președintele Băsescu.

Acesta a explicat că reziduurile nucleare au fost deturnate de România încă din 2009.

România a fost a treia țară care a returnat combustibilul nuclear consumat, reziduurile nucleare, în Federația Rusă. România a returnat încă din 2009 reziduurile, mai mult decât atât, pot spune că și în acest Summit s-a subliniat faptul că foarte multe țări încă nu au returnat combustibilul nuclear, extrem de radioactiv”, a completat Traian Băsescu.

Șeful statului a precizat că România va găzdui în 2016 o misiune ”follow-up” la misiunile exercitate de Agenția Internațională, pentru a se vedea progresele înregistrate.

Traian Băsescu, declarații după summit-ul de la Haga

Urmăriți B1TV.ro și pe
`