Trei jurnaliste din Rusia, cunoscute pentru poziţiile lor împotriva autorităţilor de la Moscova, ar fi fost otrăvite în Germania, Cehia şi Georgia, potrivit unei investigaţii The Insider, citată de Digi24.ro.
Jelena Kostjuţcenko, Natalija Arno și Irina Bablojan au avut simptome similare, suspectându-se că otrăvirea s-a făcut cu un agent extern, respectiv o substanță neurotoxică, potrivit sursei citate.
Primul caz de presupusă otrăvire este cel al jurnalistei Jelena Kostjuţcenko, care a publicat în 2022 rezultatele unei investigaţii privind comportamentul trupelor ruse în Ucraina care indicau săvârşirea unui genocid, relatează Agerpres.
Al doilea caz este cel al jurnalistei Natalija Arno, preşedinta Fundaţiei Rusia Liberă, care susţine sancţiunile împotriva regimului preşedintelui rus Vladimir Putin.
Al treilea caz este cel al jurnalistei Irina Bablojan, de la publicaţia rusă Eco Moscvî, care s-a deplasat la Tbilisi, capitala Georgiei, în octombrie 2022, acolo unde a avut diverse simptome.
Publicația dă asigurări că diverşi experţi au confirmat faptele, inclusiv un medic care a ajutat la salvarea vieţii liderului opoziţiei Aleksei Navalnîi, tratat într-un spital din Berlin în 2020 după ce în corpul său au fost găsite urme ale unei neurotoxine din familia Noviciok.