Procesul fostului lider militar al sârbilor Ratko Mladici ar putea începe pe 27 martie, a anunțat judecătorul Alphons Orie de la Tribunalul Penal Internațional, citat de AFP.
“Instanța se așteaptă la programarea, și insist pe cuvântul programarea, audierii premergătoare procesului pe 26 martie și a declarațiilor acuzării pe 27 martie”, a declarat Alphons Orie.
Însă, avocatul lui Ratko Mladici, Branko Lukici, a declarat că apărarea nu va fi pregătită la acea dată “Mi-e teamă că nu vom fi pregătiți pentru începerea procesului la această dată”.
Fostul lider al sârbilor din Bosnia, în vârstă de 69 de ani, este urmărit pentru 11 capete de acuzare pentru genocid, crime de război și crime împotriva umanității în timpul conflictului din anii ’90.
Ratko Mladici a fost arestat la 26 mai în Serbia, după ce s-a ascuns timp de 16 ani, el pledând nevinovat.