Donald Trump a anunțat că Israel și Liban au ajuns la un acord de încetare temporară a focului, în urma unor discuții purtate la nivel înalt. Înțelegerea vine pe fondul tensiunilor din regiune și ar urma să intre în vigoare în scurt timp, potrivit Sky News.
Potrivit lui Donald Trump, acordul a fost stabilit după consultări directe cu liderii celor două state, Joseph Aoun și Benjamin Netanyahu. Liderul de la Casa Albă a transmis mesajul printr-o postare publicată pe platforma Truth Social, unde a subliniat implicarea sa în negocieri.
Ulterior, Donald Trump a revenit cu o nouă reacție, în care a anunțat că i-a invitat pe cei doi lideri la Washington pentru continuarea dialogului:
„Pe lângă declarația recent emisă, îi voi invita la Casa Albă pe prim-ministrul Israelului, Bibi Netanyahu, și pe președintele Libanului, Joseph Aoun, pentru primele discuții semnificative dintre Israel și Liban din 1983, cu foarte mult timp în urmă. Ambele părți își doresc PACE, și cred că acest lucru se va întâmpla rapid! Președintele DONALD J. TRUMP!”, a scris Trump pe Truth Social.
În paralel, diplomația americană continuă demersurile pentru stabilizarea situației. Ambasadorii Israelului și Libanului în SUA au participat deja la discuții la Washington, la invitația secretarului de stat Marco Rubio.
Armistițiul anunțat de Donald Trump ar urma să înceapă de la ora 17:00, ora Coastei de Est a Statelor Unite, fiind prevăzut pentru o perioadă de 10 zile. În această perioadă, oficialii americani vor încerca să transforme acordul temporar într-unul pe termen lung.
Donald Trump a precizat că echipa sa va continua implicarea în negocieri. Vicepreședintele JD Vance și secretarul de stat Marco Rubio vor colabora cu ambele părți „pentru a ajunge la o PACE durabilă”.
În stilul său caracteristic, președintele american a reiterat o afirmație făcută frecvent în discursurile sale. Trump a repetat apoi fraza pe care o folosește adesea, afirmând că a rezolvat nouă războaie și că „acesta va fi al zecelea”.