TRUMP nu se lasă: Dacă democrații nu ne dau finanțarea, voi folosi Armata pentru a construi zidul de la granița cu Mexic; va fi construit oricum

TRUMP nu se lasă: Dacă democrații nu ne dau finanțarea, voi folosi Armata pentru a construi zidul de la granița cu Mexic; va fi construit oricum
sursă foto: imgflip.com

Donald Trump, președintele Statelor Unite ale Americii, susține că va folosi Armata pentru a construi un zid de-a lungul graniței cu Mexic, ocolind astfel Congresul în cazul în care acesta nu-i va oferi fondurile necesare. Declarația vine chiar cu câteva ore înainte de întâlnirea liderului de la Casa Albă cu doi democrați din prima linie, relatează Reuters.

„Zidul va fi construit”, a afirmat Donald Trump pe Twitter, într-o postare în care și-a lăudat administrația pentru măsurile luate în ceea ce privește blocarea migranților de la granița pe care SUA o împarte cu Mexic, spunând că acestea au fost un succes.

Donald Trump urmează să se întâlnească, la Casa Alba, cu doi lideri democrați din Congres, Chuck Schumer și Nancy Pelosi în încercarea de a se ajunge la un compromis pentru a se evita procedura de „shutdown” („închiderea administrațiilor”, potrivit Constituției americane), înaintea termenului de 21 decembrie.

„Dacă Democrații nu ne dau voturile pentru a ne proteja țara, Armata va construi porțiunile zidului care lipsesc”, și-a continuat Trump postarea.
Președintele american are nevoie de 5 miliarde de dolari, în acest an, pentru a plăti zidul de la frontiera cu Mexic, precum și pentru alte instrumente conexe de securitate transfrontalieră.