Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat impunerea unei taxe suplimentare de 10% pentru toate statele care își exprimă sprijinul față de politicile economice ale grupării BRICS, o alianță internațională percepută ca rival strategic al Washingtonului. Liderul american a transmis acest avertisment printr-o postare pe rețelele sociale, subliniind că măsura nu va avea excepții.
Potrivit BBC, administrația Trump presează partenerii internaționali să încheie noi acorduri comerciale până la 1 august, termen după care vor intra în vigoare tarife mai dure. Deși anterior fusese stabilită data de 9 iulie ca termen limită pentru negocieri, oficialii americani susțin acum că aplicarea efectivă a taxelor va începe la începutul lunii viitoare.
Până în prezent, SUA au reușit să încheie acorduri comerciale doar cu Marea Britanie, Vietnam și parțial cu China. Negocierile cu celelalte state stagnează, în ciuda unui val de propuneri noi primite de Trezoreria americană în ultimele zile. Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a declarat pentru CNBC că a primit „zeci de oferte noi” în ultimele 24 de ore.
Între timp, Trump a amenințat că va trimite scrisori oficiale către 10-15 guverne, în care va explica exact nivelul noilor tarife aplicabile în lipsa unui acord. „Scrisorile sunt, practic, un mesaj de bun venit în comerțul cu Statele Unite, dar și un avertisment privind tariful ce se va aplica dacă nu se revine la masa negocierilor”, a explicat Bessent.
BRICS, un grup care inițial includea Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud, s-a extins recent pentru a cuprinde și țări precum Arabia Saudită, Iran sau Etiopia. Blocul controlează astăzi mai bine de jumătate din populația globului și a fost creat cu scopul de a echilibra influența Occidentului în economia globală.
Răspunsul din partea BRICS nu a întârziat. Într-o declarație emisă după o reuniune desfășurată la Rio de Janeiro, miniștrii de finanțe ai statelor membre au criticat dur taxele americane, considerându-le „dăunătoare pentru economia globală” și o sursă de „incertitudine economică internațională”.
Totodată, blocul BRICS și-a exprimat dorința de a reforma modul în care sunt gestionate instituțiile financiare internaționale, cum ar fi Fondul Monetar Internațional, și de a contesta dominația dolarului american, idee care a fost primită cu ostilitate la Washington. În 2024, Trump amenințase deja cu tarife de 100% pentru membrii BRICS dacă aceștia ar lansa o monedă comună care să rivalizeze cu dolarul.
Uniunea Europeană încearcă să negocieze păstrarea unui tarif provizoriu de 10% pentru exporturile către SUA, dar și reducerea altor taxe, cum ar fi cea de 50% aplicată oțelului și aluminiului sau cea de 25% pentru automobilele europene. Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a avut recent o discuție telefonică cu Trump, potrivit unui purtător de cuvânt de la Bruxelles.