Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a respins, luni, criticile Uniunii Europene privind arestările masive care au vizat presa ostilă regimului său, cerându-le europenilor să se „amestece în propriile afaceri”, relatează AFP.
„Uniunea Europeană nu poate interveni asupra măsurilor luate (…) în cadrul legal, împotriva unor elemente care ameninţă securitatea noastră naţională”, a declarat Erdogan într-un discurs difuzat de televiziuni, în oraşul Izmir.
„Nu au decât să se amestece în propriile afaceri”, a adăugat el, în prima intervenţie după arestările de duminică.
Federica Mogherini, șefa diplomației UE, și Johannes Hahn, comisarul responsabil cu Politica europeană de Vecinătate şi Negocierile de Extindere, au denunțat, duminică, operaţiunile poliţiei turce, calificându-le contrare „valorilor europene” şi „incompatibile cu libertatea presei”.
Aceste afirmaţii neobişnuit de dure intervin după vizita lor în Turcia săptămâna trecută, vizând să „consolideze” legăturile considerate de „importanţă strategică” cu această ţară, care îşi negociază aderarea din 2005.
Erdogan i-a avertizat pe cei doi oficiali europeni cu privire la eventuale presiuni asupra judecătorilor, procurorilor şi poliţiei din Turcia.
„Mă întreb dacă cei care menţin această ţară la uşa UE de 50 de ani ştiu ce reprezintă aceste măsuri”, a precizat el, făcând aluzie la arestări.
„Elementele care ameninţă securitatea noastră naţională vor primi răspunsul adecvat, chiar dacă fac parte din presă”, a adăugat preşedintele.
„Când luăm asemenea măsuri, ceea ce ar putea spune UE sau dacă acceptă sau nu, ne este egal (…). Păstraţi-vă ideile pentru voi”, a adăugat Erdogan.
Poliţia a arestat duminică 27 de persoane la Istanbul şi în mai multe oraşe din Turcia, în special jurnalişti, printre care Ekrem Dumanli, redactorul-şef al Zaman.