Donald Tusk, președintele Consiliului European, a afirmat că Moscova trebuie să-i elibereze imediat pe marinarii pe care i-a reținut după o escaladare a tensiunilor dintre Rusia și Ucraina la Marea Neagră, joi, într-o postare pe Twitter, relatează Agerpres.
Oficialul european susține că UE „cere eliberarea imediată a tuturor marinarilor ucraineni reținuți, returnarea navelor și liberă trecere tuturor vaselor prin strâmtoarea Kerci”.
„Decizie: UE prelungeşte în mod unanim sancţiunile economice împotriva Rusiei, dată fiind lipsa progreselor în implementarea acordurilor de la Minsk”, a afirmat președintele CE.
Purtătorul de cuvânt al lui Tusk a precizat că este vorba despre a opta prelungire consecutivă a sancțiunilor, dat fiindcă aceste măsuri au fost implementate din șase în șase luni, începând cu iulie 2014.
Sancțiunile vizează sectoarele financiar, energetic şi al apărării. UE condiţionează ridicarea lor de aplicarea completă a acordurilor de la Minsk, inclusiv retragerea armamentului greu şi respectarea încetării focului în estul separatist al Ucrainei.
Totodată, Uniunea Europeană a inclus luni pe lista ei de sancţiuni nouă reprezentanţi ai rebelilor proruşi din estul Ucrainei, fără să adopte însă noi măsuri punitive împotriva Rusiei în contextul incidentului din Marea Neagră în urma căruia Rusia a sechestrat trei nave militare ucrainene împreună cu echipajele lor. Persoanele incluse pe această listă, al căror număr a ajuns astfel la 164, plus alte 44 de entităţi, au interdicţie de viză în statele UE şi le sunt îngheţate eventualele active deţinute în aceste state.
Potrivit Reuters, nu s-a putut realiza un consens pentru introducerea de noi sancţiuni după incidentul din Marea Azov, care au fost cerute de guvernele mai tranşante, susţin surse diplomatice. Dpa scrie că ţări precum Italia şi Ungaria s-au opus acestui demers, în timp ce altele, precum Marea Britanie şi statele baltice, erau favorabile unei poziţii mai dure a UE.