Liderii Uniunii Europene vor vota vineri cu privire la dublarea sprijinului financiar al blocului pentru forțele armate ucrainene, a declarat șeful pentru politică externă, Josep Borrell.
El vorbea cu jurnaliştii înaintea unui celei de-a doua zi a summitului liderilor UE la Versailles. Dacă va fi aprobat de lideri, acest lucru va aduce sprijinul financiar al blocului pentru armata ucraineană la peste 1 miliard de dolari, scrie cnn.
„Toată lumea era complet conștientă de faptul că trebuie să ne creștem sprijinul militar pentru Ucraina pentru a continua să punem presiune asupra Rusiei, deci, cu 550 de milioane de dolari în plus”, a spus el.
Nu a fost dificil să-i convingi pe liderii UE să facă pasul, a spus el, care va veni prin schema Facilității europene pentru pace. Borrell a spus că este sigur că Consiliul Uniunii Europene va confirma propunerea în această dimineață.
Sprijinul financiar va fi „imediat”, a spus Borrell, „acum banii curg repede”.
Pe 28 februarie, Consiliul Uniunii Europene a fost de acord să ajute la finanțarea forțelor armate ucrainene, inclusiv a echipamentelor letale, pentru prima dată.